Advertisement
Actual

Șofer beat la volan și posibil drogat, depistat în localitatea Valu lui Traian

Un șofer beat la volan și posibil drogat a fost depistat de polițiști în localitatea Valu lui Traian.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, ieri, 29 septembrie, în jurul orei 9.00, polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 35 de ani, care a condus un autoturism pe DN 3, în comuna Valu lui Traian, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

”Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Senatorul Remus Negoi: Guvernul că nu a respectat termenele din PNRR și a pierdut proiecte importante

Senatorul de Constanța al USR, Remus Negoi, acuză Guvernul că nu a respectat termenele din… Read More

3 ore ago

OMD Mamaia-Constanța va fi prezentă la numeroase târguri și expoziții de turism de renume: „O toamnă dedicată promovării internaționale“

Con ducerea OMD Mamaia-Constanța spune că odată cu încheierea sezonului estival, atenția va fi îndreaptă… Read More

3 ore ago

USR Constanța: „Chițac și consilierii PSD și PNL au decis ca, de la 1 ianuarie 2025, viața constănțenilor să fie cu mult mai scumpă!“

Primarul Chițac, ajutat de consilierii locali ai PNL și PSD, a reușit să treacă proiectele… Read More

4 ore ago

Primarul Constanței, accident rutier pe Autostrada Soarelui. Chițac a ajuns la Spital!

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a fost implicat în accidentul rutier produs în după-amiaza zilei de… Read More

4 ore ago

Accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța. O persoană, transportată la spital

Astăzi, 30 septembrie, în jurul orei 17.15,  a avut loc un acccident rutier între două… Read More

6 ore ago

Chițac, de la București: „Am semnat contractul de execuție a lucrărilor de la noul stadion Farul“

În timp de supușii săi din Consiliul Local Constanța (PNL și PSD) majorau de zor… Read More

7 ore ago