Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Șofer de autoutilitară sancționat cu 6.500 de lei! Vezi de ce au luat polițiștii locali această decizie

Published

on

În cursul zilei de azi, un echipaj din cadrul Serviciului Control Protecția Mediului al Direcției Generale Poliția Locală Constanța aflându-se în exercitarea atributiilor de servciu, a observat faptul că un conducator auto descărca dintr-o autoutilitară deșeuri inerte pe un teren viran din apropiere.

După ce s-a legitimat, echipajul a solicitat conducătorului auto să prezinte actul de identitate. Acesta a refuzat și a părăsit zona, punându-l în pericol pe polițistul local, cât și autospeciala instituției.

În continuare, s-a procedat la interceptarea acestuia în trafic de către un echipaj al structurii de circulație din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța întrucât rula pe drumul public într-o zonă cu încălcarea regimului legal de greutate maximă autorizată. S-a făcut semnal de oprire în trafic în conformitate cu prevederile art.7, lit.a din Legea nr.155/2010, a poliției locale, a fost legitimat și i s-a stabilit identitatea, după care s-au luat măsuri de sancționare contravențională în valoare de 6.500 lei faptele arătate.

De asemenea, conducătorului autoutilitarei i s-a dispus măsura complementară de ridicare a deșeurilor depozitate nelegal în termenul dispus de către polițiștii legali. ”Pe această cale, reamintim persoanelor fizice/juridice obligația legală de a depozita deșeurile numai în locuri special amenajate, în caz contrar, riscand să răspundă contravențional.”, a precizat Biroul de presă al Poliției Locale.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions