Advertisement
Actual

Șofer posibil drogat, depistat la volan de polițiștii din localitatea Băneasa

Ieri noapte, polițiștii din Băneasa au depistat un bărbat posibil drogat la volanul unui autoturism.

La data de 29 septembrie, în jurul orei 00.30, polițiștii Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe D.C. 43, în satul Almalău.

În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost descoperit un grinder ce conținea o substanță susceptibilă a avea efecte psihoactive.

În urma testării șoferului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

”Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

În cauză au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Maria Ionescu

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Recent Posts

Constanța. Taxa pentru parcarea rezidențială, majorată de aleșii PNL și PSD de la 255 de lei/an la 500 de lei/an

Constănțenii vor plăti mai mult de la anul pentru parcarea rezidențială. Consilierii locali ai PNL… Read More

26 de minute ago

Autoritățile din Constanța vor cumpăra terenul pe care este situată Vila Regală – Club Castel din stațiunea Mamaia

Consilierii locali din Constanța au aprobat astăzi, la propunerea primarului Chițac, demararea procedurilor pentru cumpărarea… Read More

o oră ago

Informare RAJA. A fost amânată lucrarea programată în localitățile Năvodari, Lumina, Sibioara și Corbu

Lucrarea programată de RAJA SA  pentru perioada 2 octombrie – 3 octombrie 2024 în localitățile… Read More

o oră ago

Oficial. Polițiștii locali din Constanța vor ieși la pensie la 55 de ani. Decizia a fost luată de Consiliul Local

Consilierii locali au aprobat, în urmă cu câteva momente, un proiect de hotărâre prin care… Read More

2 ore ago

Handbalistele de la CSO Ovidiu au debutat cu dreptul în campionatul național

Handbalistele de la CSO Ovidiu sunt înscrise în Campionatul național 2024 - 2025 de junioare… Read More

2 ore ago

Constanța. Sute de amenzi, aplicate de polițiștii locali. Cele mai multe sunt pentru încălcarea normelor din domeniul circulației rutiere

Polițiștii locali din Constanța au acționat pe raza municipiului, în conformitate cu atribuțiile prevăzute de… Read More

3 ore ago