Conecteaza-te cu noi

Actual

Șoferi băuți și drogați, prinși la volan de polițiștii IPJ Constanța

Published

on

beat la volan

Ieri, doi conducători auto au fost prinși băuți a volan. Un al treilea, a fost depistat drogat cu canabis.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 17 august a.c., în jurul orei 23.20, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu – Postul de Poliție Lumina au identificat un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Năvodari, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Tot ieri, în jurul orei 18.40, polițiști din Poliției municipiului Medgidia – Biroul Rutier au identificat un bărbat, de 20 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Poporului, fiind sub influența substanțelor psihoactive.

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la canabis.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.

Ieri, în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Tomis, s-a produs un accident rutier (tamponare).

”Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 55 de ani, ar fi condus un autoturism, pe bulevardul Tomis, și ar fi lovit două vehicule parcate.

Conducătorul auto a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât și recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions