Azi noapte, în jurul orei 1.30, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 32 ani, care a condus un autoturism, pe strada Vasile Sassu, din comuna Corbu, care era sub influența substanțelor psihoactive.
Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la canabis.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în sânge.
De asemenea, la data de 8 august a.c., în jurul orei 10.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au identificat un bărbat, de 36 ani, care a condus un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În ambele cauze s-a întocmit dosar de cercetare penală.
Acțiuni ale polițiștilor constănțeni
La data de 8 spre 9 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier și Secției 1 Poliție Rurală Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei, dintre care 4 pentru depășirea limitei legale de viteză.
La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mangalia au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 5.000 de lei.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
În perioada 8-9 august a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea faptelor de comerț ilicit.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, dintre care 10 la Legea 61/1991, 6 la O.U.G. 195/2002 și 4 la O.G. 99/2000.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța, precum și polițiști locali de la Poliția Locală Năvodari.
În perioada 8-9 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul de Poliție Vama Veche – 2 Mai au desfășurat o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și prevenirea și combaterea consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 900 de lei, dintre care 2 la Legea 61/1991 și 9 la O.U.G. 195/2002.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
La data de 8 spre 9 august a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.000 de lei, dintre care 4 la O.U.G. 195/2002, 2 la Legea 61/1991 și 1 la Legea 132/2017.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
În perioada 8-9 august a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au desfășurat o acțiune pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și prevenirea și combaterea consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.000 de lei.
La acțiune au participat și polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, precum și polițiști locali de la Poliția Locală Cernavodă.
La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei.
La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, în valoare totală de aproximativ 600 de lei.
La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.
La acțiune au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, precum și polițiști locali de la Poliția Locală Medgidia.