În cursul zilei de ieri și al nopții, polițiștii constănțeni au oprit mai multe mașini în trafic și au constatat că unii șoferi erau extrem de beți la volan. Cea mai gravă situație au înregistrat-o în cursul nopții, după ce pe podul de la Năvădari, spre stațiunea Mamaia a avut loc un accident fără victime.
Iată sinteza IPJ Constanța:
La data de 12 mai a.c., în jurul orei 00.40, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Fântânele au depistat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Gării din localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,54 mg/l alcool în aerul pur expirat.
La data de 12 mai a.c., în jurul orei 09.30, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Mangalia au depistat un bărbat, în vârstă de 59 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 39, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool în aerul pur expirat.
La data de 12 mai a.c., în jurul orei 17.30, poliţişti din cadrul Poliției orașului Cernavodă au depistat un bărbat, în vârstă de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Prelungirea Seimeni din Cernavodă, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,10 mg/l alcool în aerul pur expirat.
La data de 13 mai a.c., în jurul orei 04.00, poliţişti din cadrul Poliției orașului Năvodari au depistat un bărbat, în vârstă de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Mamaia Nord din Năvodari, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,99 mg/l alcool în aerul pur expirat. Conducătorul auto, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, a fost implicat într-un accident rutier soldat doar cu pagube materiale.
Cei patru conducători auto depistați sub influența băuturilor alcoolice au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În toate cauzele, polițiștii au întocmit dosare penale.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta