Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Șoferiță posibil drogată și cu permisul de conducere suspendat, depistată în trafic în stațiunea Mamaia

Published

on

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 23.35, polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe bulevardul Mamaia, în stațiunea Mamaia.

Șoferul a fost legitimat și identificat, stabilindu-se că este vorba de o femeie, de 36 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că aceasta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

”În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Advertisement
usr

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia au fost găsite o țigară confecționată artizanal și patru pastile ce conțineau substanțe susceptibile a avea substanțe psihoactive, precum și mai multe foițe folosite la confecționarea țigărilor și două grindere.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Totodată, au fost sesizați polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, potrivit competenței.

Foto: Ilustrativ

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions