Bărbatul care se afla la volanul autoturismului care a căzut în canalul dintre localitățile Năvodari și Corbu era băut.
Potrivit reprezentanților Biroului de presă al IPJ Constanța, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acestuia i-a fost reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere, totodată fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei.
Precizăm că astăzi, în jurul orei 13.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la faptul că, între localitățile Năvodari și Corbu, într-un canal, se află un autoturism.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un bărbat, de 42 de ani, a condus un autoturism pe DJ 226, dinspre localitatea Corbu către orașul Năvodari, iar la un moment dat, din cauza exploziei unei anvelope, a pierdut controlul asupra direcției și a părăsit partea carosabilă, autoturismul oprindu-se în canal.
Atât conducătorul autoturismului, cât și un pasager, de 15 ani, au ieșit singuri din autovehicul.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta