Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Șoferul de TIR care a provocat accidentul mortal în Portul Constanța Sud-Agigea, ARESTAT. Vezi ce spun procurorii

Published

on

Șoferul de TIR care a provocat accidentul rutier mortal din Portul Constanța Sud-Agigea a fost arestat pentru 30 de zile pentru ucidere și culpă și părăsira locului faptei.

Potrivit Biroului de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, procurorul de caz a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 4 octombrie, până la data de 2 noiembrie inclusiv, a inculpatului Z.Y., cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia.

În cauză s-a reținut că la data de 3 octombrie, ora 1.25, inculpatul Z.Y. a condus un ansamblu de vehicule format din cap tractor şi semiremorcă pe un drum public din Portul Constanţa Sud Agigea.

”În timp ce acesta efectua un viraj la stânga, cu viteză redusă, victima G.V., care anterior intrase într-un conflict cu inculpatul, s-a prins de cabina autovehiculului, pe care s-a urcat, prin partea stângă a acesteia, după care a lovit cu pumnii oglinda retrovizoare şi geamul portierei corespunzătoare conducătorului auto. La un moment dat victima s-a dezechilibrat şi a căzut la sol, în faţa roţii din stânga-faţă a semiremorcii, ce a rulat peste ea, provocând decesul său la faţa locului.

Advertisement
usr

Ulterior inculpatul Z.Y. a oprit autovehicul şi a părăsit pe jos locul accidentului, fiind identificat de lucrătorii de poliţie în jurul orei 2.50 la o distanţă de aproximativ 5 km, în zona localităţii Eforie Nord.”, au precizat reprezentanții Biroului de informare publică și relații cu mass-media din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța .

La data de 4 octombrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 4. octombrie, până la data de 2 noiembrie inclusiv, faţă de inculpatul Z.Y.

Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie al Judeţului Constanţa – Serviciul Siguranţă Rutieră, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions