Vlad Matei Pascu, șoferul drogat care a omorât doi oameni și a rănit alți trei va sta în spatele gratiilor următoarele 30 de zile.
Reamintim că în data de 20 august, magistrații Judecătoriei Mangalia au admis cererea de arestare formulată de procurorii parchetului și au dispus arestarea preventivă a lui Pascu. Avocații tânărului aveau dreptul să facă contestație în termen de 48 de ore, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Vlad Matei Pascu va sta în spatele gratiilor pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20 august, până la data de 18 septembrie, inclusiv.
Reamintim că Pascu este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Potrivit procurorilor, în sarcina inculpatului, se reţine că, în dimineaţa zilei de 19 august a condus un autovehiculul, pe drumul public, sub influenţa substanţelor psihoactive. La intrare în localitatea 2 Mai, a acroşat un grup de persoane care se deplasau pe marginea drumului.
”În urma impactului, a rezultat decesul numiţilor O.A.S. (21 ani) şi D.R.M. (20 ani), precum şi vătămarea corporală a numiţilor B.D.D. (18 ani), C.V.A. (20 ani) şi I.C.L (20 ani). După producerea accidentului, inculpatul a părăsit locul accidentului, fiind ulterior depistat pe raza localităţii Vama Veche. Primele teste efectuate în cauză au relevat faptul că inculpatul se afla sub influenţa substanţelor psihoactive.”, au precizat procurorii.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta