În cursul acestei după amiezi, după şedinţa de Guvern, Raluca Turcan a anunţat că s-a decis prelungirea şomajului tehnic.
“Am decis prelungirea șomajului până la data de 1 iunie 2020 cu posibilitatea menținerii acestei forme de sprijin în domeniile care vor fi în continuare restricționate, în funcție de evoluția situației epidemiologice. Vorbim deopotrivă de angajați cu contracte individuale de muncă, dar și despre profesii liberale, PFA și alte categorii de profesioniști. Intenția noastră declarată este, așadar, să acordăm această formă de sprijin și, în paralel, începând cu data de 1 iunie, să venim cu măsuri active care, pe partea de angajați, să includă inclusiv suportarea unei părți din salariu pentru cei care se întorc din șomaj tehnic sau care intră pe piața muncii”, a spus Raluca Turcan.
De asemenea, vicepremierul a anunțat că va fi prelungită măsura de acordare de zile libere plătite pentru părinți pe perioada suspendării cursurilor anului școlar, adică până pe 12 iunie 2020.
De asemenea, companiile și instituțiile publice cu un număr mai mare de 50 de angajați vor avea obligația de a stabili programe individualizate de muncă astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră de la începerea și terminarea programului pe perioadă de trei ore
“Aceste măsurile se vor aplica pentru o perioadă limitată de timp şi doar în unele domenii pentru care se vor menţine restricţii, acestea vor merge în paralel cu măsurile active de relansare a economiei şi de sprijin ţintit pentru categoriile vulnerabile”, a menţionat Turcan.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta