Centrul de Sociologie Urbana și Regională (CURS) a dat publicității cel mai nou sondaj – de tip Omnibus (noiembrie-decembrie). Sondajul a fost realizat în perioada 21 ianuarie – 6 februarie pe un eșantion național de 1067 de persoane la domiciliul respondenților.
Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, PSD-ul continuă să domine scena politică cu 32%, urmat la distanță de PNL cu 22%, urmate de ALDE și Pro România cu câte 9% și USR cu 8%. Urmează un pluton de partide cu cifre egale UDMR, PMP și PLUS cu câte 5%. Restul partidelor se situează sub pragul electoral. De remarcat revigorarea UNPR și a PER-ului.
PSD e în continuare în pierdere de viteză. Intenția de vot pentru social-democrați a scăzut cu încă un procent față de precedenta cercetare. Zestrea electorală a principalului partid de guvernământ s-a erodat treptat pe parcursul anului trecut din diverse motive interne și externe ajungând acum la cota 32%. (În aprilie PSD era la 39%, în iunie la 37%, în septembrie tot la 37%. În noiembrie a alunecat la 33%).
Liberalii dau semne de revenire și câștigă două puncte în plus față de studiul anterior. Cu 22% în preferințele electoratului PNL se consacră ca principala alternativă la PSD, dar totuși la o distanță încă apreciabilă față de PSD. (în mai, liberalii aveau 25%, în iulie au scăzut la 24%, iar septembrie au ajuns la 22%. În noiembrie PNL a căzut la pragul psihologic de 20 la sută).
ALDE staționează la 9% și se consolidează. Dacă în cercetările de tip Omnibus din mai și iunie partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu era cotat cu 8%, în septembrie s-a atins cota de 9 la sută, cotă menținută în studiul din noiembrie 2018 și confirmată din nou și în prezenta cercetare.
Și Pro România s-a consolidat. Își menține scorul de 9 la sută și pare a fi principalul beneficiar al problemelor cu care se confruntă PSD. Dacă în aprilie 2018 partidul abia înființat era cotat cu 3%, în iunie a atins pragul de 5% iar în septembrie a urcat la 6% pentru ca în ultimul studiu din 2018 să atingă 9%.
USR-ul și PLUS trebuie tratate la pachet în condițiile în care în acest moment au format împreună Alianța 2020 (USR+PLUS). Cercetarea CURS era în plină desfășurare la momentul anunțului constituirii alianței politice și tocmai de aceea cele două partide au fost măsurate și raportate separat. Următoarea cercetare va consemna prima măsurare exactă a forței noii alianțe politice. Potrivit prezentului studiu USR-ul înregistrează 8%, în timp ce PLUS-ul abia atinge pragul electoral.
PMP-ul se menține sănătos la 5 la sută, în timp ce principalul partid al minorității maghiare din România își confirmă din nou forța electorală. UNPR-ul e în revenire și își reconfirmă pentru a doua oară consecutiv forța.
De menționat că procentele sunt din rândul celor 67% care au precizat o opțiune.
Studiul CURS de tip Omnibus a avut loc în perioada 21 ianuarie – 6 februarie, cu interviuri realizate la domiciliul celor intervievați. De asemenea, conform casetei tehnice, studiul s-a desfășurat pe un eșantion național de 1067 de persoane, având o eroare statistica de +/- 3%, cu datele ponderate în funcție de vârstă, la un nivel de încredere de 95%.
sursa: stiripesurse.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta