Măsurile adoptate de guvernarea PNL și apoi PNL – USR-PLUS – UDMR a dus la prăbușirea în sondaje a principalelor formațiuni care conduc țara. Asta arată un sondaj CURS, de tip Omnibus, realizat la nivelul municipiului București. Potrivit sondajului, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, PSD ar obține un scor de 32%. Pe locul doi s-ar clasa alianța USR-PLUS cu un total de 27%, în timp ce PNL ar obține doar 20%. În creștere se află partidul AUR, care ar obține 7%, în timp ce PMP ar câștiga un procent de 5%. Universul de eşantionare: populaţia adultă rezidentă din Municipiul București, în vârstă 18 ani şi peste. Volumul eşantionului: 1077 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste. Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat. Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%, conform stiripesurse. Metoda de culegere a datelor în cadrul acestui sondaj: metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing). Perioada de realizare: 19 – 26 martie, 2021.
Sursa: evz.ro