Jumătate dintre români consideră că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie şi peste jumătate cred că Guvernul trebuie să crească salariile chiar dacă economia scade, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Comparativ cu stiuaţia de acum 10 ani, a crescut numărul celor care cred că statul are datoria să îi ajute indiferent de situaţie, de la 42% la 50%, scăzând toată numărul celor care cred că statul trebuie să ajute doar când au nevoie, de la 58% la 50%. Conform analizei socio-demografice, sunt de părere că ”statul are datoria să îi ajute în orice situaţie” mai ales: tinerii, persoanele cu un nivel de educaţie redus, cei inactivi potenţial activi, cei cu un venit mai redus, locuitorii din urban. Persoanele peste 45 de ani, cei cu studii superioare, gulerele albe, locuitorii din Bucureşti, angajaţii la stat cred într-o proporţie mai mare decât celelalte categorii de populaţie că ”statul nu trebuie să ajute decât atunci când au nevoie”.
Faţă de acum 10 ani, a crescut însă considerabil – de la 72% la 81.7% – procentul celor care cred că în situaţii de criză trebuie mai întâi să se ajute singuri şi abia apoi să ceară sprijinul statului, în paralel, scăzând numărul adepţilor ideii potrivit căreia ”În situaţii de criză trebuie mai întâi să cer sprijinul statului şi abia apoi să mă ajut singur”, de la 29% la 18,3%.