Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat miercuri că a depus moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu. „Guvernul este un dezastru”, a spus fostul premier. Moțiunea va fi votată probabil săptămâna viitoare, a spus social-democratul.
„Guvernul actual este un dezastru pentru români și pentru firmele românești. PNRR este un dezastru. Au fost înghețate pensiile, au fost înghețate salariile, au fost înghețate alocațiile, iar în PNRR vedem doar reforme catastrofale pentru România și bani mulți pentru clientela lor politică. Românii au sărăcit. Doar în mintea premierului Cîțu românii o duc mai bine. Aproape s-au dublat facturile la energie, prețul la litrul de benzină a ajuns la 6 lei, 70% dintre români spun că România merge într-o direcție greșită. Sperăm că printre cei 70% să se găsească și parlamentari ai actualei coaliții de guvernare care să voteze moțiunea noastră de cenzură”, a afirmat Sorin Grindeanu, la Parlament.
Grindeanu a precizat că social-democrații îl vor susține pe Alexandru Rafila pentru funcția de premier.
Sursa: stiripesurse.ro