Conecteaza-te cu noi

Politica

Sorin Grindeanu, ministrul propus pentru Transporturi: Portul Constanța, sub mandatul meu, nu va fi privatizat sub nicio formă

Published

on

Portul Constanţa nu va fi privatizat sub nicio formă, sub mandatul meu, a afirmat, miercuri, la Parlament, Sorin Grindeanu, propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

“Avem o întreagă istorie legată de Portul Constanţa şi anume o întreagă poveste legată de interesele mai mult sau mai puţin strategice pe care le au alţii vizavi de Portul Constanţa. Vă asigur de un singur lucru şi să ţineţi minte: că Portul Constanţa, sub mandatul meu, nu va fi privatizat sub nicio formă. Ştiu anumite interese pe care pot să le aibă unii sau alţii, dar reprezintă un punct geostrategic important, cât şi un hub comercial cu un potenţial enorm”, a susţinut Grindeanu, în timpul audierilor în cele două comisii de specialitate reunite, conform agerpres.ro.

În opinia acestuia, Portul Constanţa ar trebui extins şi nu vândut.

“Din punctul meu de vedere, trebuie să urmărim cu totul altceva acolo: şi anume să fie prioritizate investiţii în planuri strategice de extindere şi nu de vânzare a Portului Constanţa”, a adăugat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a primit miercuri aviz favorabil pentru portofoliul de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, reunite.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions