Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Sorin Lucian Ionescu a demisionat din Consiliul de Administrație al RAEDPP

Published

on

Luni, 28 decembrie, se va desfășura ședința ordinară a Consiliului Local Municipal Constanța. Aceasta a fost anunțată în cursul zilei de ieri, 22 decembrie.

Pe ordinea de zi se găsesc nu mai puțin de 26 de proiecte de hotărâre. Proiectul cu numărul 9 prevede revocarea Consiliului de administrație al RAEDPP Constanța. Iată ce conține:

”Proiect de hotărâre privind aprobarea revocării Consiliului de administrație numit prin HCL nr. 302/2019 și numirea unor membri provizorii în Consiliul de administrație al RAEDPP Constanța.

iniţiator: primar Vergil Chițac

Advertisement
usr

-avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5”.

Sorin Lucian Ionescu era președintele Consiliului de administrație.  În cursul zilei de azi, el a ales să își depună demisia. O copie a postat-o pe pagina sa de Facebook, loc în care a ținut să precizeze că demersul primarul Vergil Chițac nu este altceva decât o răzbunare politică. El a mai scris că pentru ocuparea poziției respective a susținut, conform legii, un concurs validat prin votul Consiliului Local. Iată ce a postat Sorin Lucian Ionescu:

”Astăzi mi-am depus demisia din funcția de președinte al Consiliului de administrație al RAEDPP, ca răspuns la mitocănia primarului Chițac de a cere prin hotărâre de Consiliu revocarea CA fără nici un motiv, altul decât răzbunare politică. Asta deși i-am pus la dispoziție toate documentele solicitate, și nu eram obligat – noi fiind subordonați CLC, nu primarului – și i-am transmis printr-o doamnă (ea m-a sunat, nu eu) că sunt deschis unei retrageri onorabile, după o discuție prealabilă. Mai ales că am dat un concurs conform legii, validat prin votul Consiliului Local, inclusiv cu câteva voturi liberale. Însă, oricum, nu m-am născut alaltăieri, știu cum stau lucrurile.

Dar mai ales pentru că mama mi-a spus să mă feresc toată viața de neamuri proaste.

Aaa, și să nu uit: sunt încă președintele unei minorități naționale la Constanța. Aia despre care conspiraționiștii spun că conduce lumea… Și de care orice administrație locală are din cînd în cînd nevoie, că dă bine în poză.”

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions