Dincolo de problema epidemiei de coronavirus, marea problemă a județului Constanța, și a Dobrogei în general, rămâne seceta. Din cauza lipsei de precipitații și a vântului, în acest an, culturile din acest sunt aproape compromise. Un semnal de alarmă în trage economistul Răzvan Filipescu (secretarul general adjunct pe zona de sud-est al Pro România). Într-o postare pe Facebook, Filipescu cere autorităților din județul Constanța să se implice până nu e prea târziu. În principal, Răzvan Filipescu, care este și președintele Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) “Dobrogea” Mihail Kogălniceanu, spune că statul român ar trebui să acorde despăgubiri agricultorilor din cauza faptului că cele mai multe culturi sunt compromise.
„Constanța și Dobrogea sunt sub impactul secetei hidrologice cum nu s-a mai întâlnit. Trebuie acționat urgent și preventiv, iar mesajul este adresat Prefectului Județului, George-Sergiu Niculescu, precum și Președintelui Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu. De mai bine de o săptămână vorbesc cu fermieri care îmi aduc la cunoștință faptul că din cauza lipsei precipitațiilor din toamna anului 2019, a temperaturilor ridicate de la începutul anului, a temperaturilor scăzute sub 0 grade din ultimele 5 zile, însoțite de vânturi puternice, se constată o deteriorate agresivă a culturilor de orz, rapiță și grâu. Cele mai multe riscă să fie întoarse și semănate cu alte culturi (doar dacă va ploua, ceea ce nu se vede încă pe prognozele meteo), altfel vor fi compromise total, în maxim 10 zile. În aceeași măsură sunt compromise și loturile semincere, adică cele care asigurau semințele necesare însămânțării în toamna anului 2020, ceea ce înseamnă că marea majoritate a producătorilor agricoli nu vor avea semințe proprii sau #soiuriromânești, fiind nevoiți cu toții să importe, la costuri mult mai mari. Dar această situație afectează în egală măsură și producția alimentară viitoare a României. În contextul crizei COVID, aceasta ar putea avea efecte dezastruoase pentru economie și fermieri, mulți riscând să-și închidă afacerile, generând efecte de domino. O parte din fermieri am înțeles că au notificat deja Primăriile pentru a se constata starea de calamitate naturală. Tocmai de aceea, îi rog pe Prefectul Constanței, George Niculesscu și pe Președintele CJ, Horia Țuțuianu, să realizeze vizite pe teren prin direcțiile de specialitate, să stabilească întâlniri cu fermieri și grupuri de fermieri, să prevadă deja procedurile, să inventarieze zonele de risc și să acționeze rapid pentru a declara calamitate naturală la aceste culturi, în zonele afectate. Din discuțiile avute cu colegii din agricultură se pare că și alte județe precum Tulcea, Călărași, Ialomița, Galați, Brăila, etc. se confruntă cu această situație. Trebuie să luăm atitudine și să aducem la cunoștința Ministerului Agriculturii această situație, fiind deja câteva ligi și federații care au trimis deja memorii în acest sens. Noi, echipa PRO România, suntem alături fermieri, sprijinim agricultura și lucrăm la o inițiativă legislativă. Aduc aminte Prefecturii (@Instituția Prefectului – Județul Constanța), Consiliului Județean Constanța (@Consiliul Judeţean Constanţa) și Direcției Agricole faptul că acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate culturilor agricole ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile presupune parcurgerea unor anumite etape și ACESTEA TREBUIE DEJA INIȚIATE, întrucât este necesar ca în vederea acordării acestor despăgubiri să fie declarată starea de calamitate naturală pe perioada în cauză, prin Hotărâre a Guvernului.“, spune Răzvan Filipescu.
Ce e de făcut?
Reprezentantul Pro România afirmă că statul ar trebui să vină cu măsuri concrete pentru refacerea sistemelor de irigații, dacă mai vrem să salvăm ceva din agricultura dobrogeană. Filipescu apreciază că trebuie făcute demersuri pe lângă Ministerul Agriculturii, prin ANIF, să înceapă cât mai repede un program de refacere a sistemelor principale de irigații. În plus, pentru că Dobrogea este o zonă calamitată, ar trebui ca proiectele cu fonduri europene pentru reabilitarea sistemelor secundare de irigații să obțină un punctaj superior. Răzvan Filipescu le atrage atenția autorităților că sunt foarte mulți oameni din județul Constanța care trăiesc doar din agricultură. Mai multe detalii despre mesajul lui Răzvan Filipescu puteți citi aici: https://www.facebook.com/razvanfilipescuoficial/posts/145612053663047?__tn__=K-R
O imagine elocventă a fost publicată, ieri, de Ordinea.ro în care arată harta secetei în România
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta