Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Spargere la Constanța: Un seif al unei case de schimb valutar, tăiat cu polizorul și furat

Published

on

În cursul nopții trecute, în jurul orei 4.00,  la complexul comercial Tom din Constanța a avut loc o spargere ca-n filme.

Persoane neidentificate au pătruns în incinta unei casei de schimb valutar prin efracție și au tăiat, cu ajutorul unui polizor unghiular, un seif, de unde ar fi sustras o mare sumă de bani.

Prejudiciul urmează a fi stabilit.

Polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, coordonați de conducerea I.P.J. Constanța efectuează, la acest moment, cercetări la fața locului cu privire la furtul acestei sume de bani.

Advertisement
usr

Știre în curs de actualizare.

Update: Potrivit celor ce administrează casa de schimb valutar, în cele două seifuri se aflau aproximativ 200.000 de euro. La fața locului, anchetatorii au  realizat că spărgătorii  care au dat atacul au operat la pont.

Infractorii au ajuns în casa de schimb valutar  după ce s-au urcat pe magazin, au ajuns sus și au tăiat acoperisul chiar deasupra locului în care se află seifurile. Este posibil ca suspecţii să fi folosit frânghii cu care au coborât apoi în magazin cu aparatura necesară pentru a tăia seiful.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions