Cătălin Iacob, membru în Comisia de Urbanism a Consiliului Local Constanța, a anunțat că un investitor dorește să ridice un imobil de patru etaje în Mamaia și a inițiat un plan urbanistic de detaliu. El spune că, în mod normal, parcela de teren ar fi trebuit să fie spațiu verde, dar vechea administrație a reglementat-o ca zonă de construit. Terenul se află între Palatul Regal și Cazino Mamaia, iar în aceste zone se instituie o limită de protecție față de monumentele istorice. Mai mult de atât, în imediata vecinătate este o stație de pompare, iar potrivit specialiștilor în rețele edilitare este interzisă construirea de locuințe. Pe lângă aceste argumente ce țin de legalitate, mai intervine și estetica acelei clădiri. Din bulevard se vor vedea două calcane. Proiectul va intra în comisie la sfârșitul lunii, mai spune Iacob.
Sursa foto: Facebook/Cătălin Ioacob