Investițiile în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii continuă. Directorul instituției, doctorul Adrian Bîlbă, declară la finalul lunii trecute că Planetariul din cadrul CMSNC se află în lista priorităților din perioada următoare, astfel încât investiții importante sunt pe cale să fie demarate. Este vorba despre accesarea de fonduri europene prin care Planetariul din Constanța să fie modernizat cu un proiector care să redea cu acuratețe bolta cerească. Până când acest proiect va fi implementat, un alt proiect urmează a fi pus în aplicare. Recent, directorul Bâlbă a discutat cu un regizor posibilitatea desfășurării de spectacole de teatru în interiorul Planetariului din Constanța.
“La Complexul Muzeal de Științe ale Naturii nu este numai Delfinariu și avem și Planetariu și fiindcă am fost criticați că este mic că sunt alte planetarii mai mari în țară, avem un proiect european, sperăm să avem întâietate dacă îl accesăm, suntem în fața a doua. Până atunci, vom putea face și altceva la Planetariu. Vă prezint un tânăr regizor, Daniel Chirilă, un om cu niște idei extraordinare și care a venit cu o propunere pentru Planetariu”, a spus directorul CMSNC.
La rândul său, regizorul Daniel Chirilă explică faptul că în punerea în scenă a spectacolului de teatru vor fi folosite decorurile și tehnologia deținute de Planetariu și se dorește a fi puse în scenă piese vechi de teatru, folosindu-se tehlonologia modernă.
“Ne propunem, alături de Georgiana Rusu și Sebi să facem un spectacol de teatru în Planetariu folosindu-ne de tehnologia de acolo, de proiecție, de univers, să recreem pornind de la un scenariu clasic – de la Visul unei nopți de vară, de la Steaua fără nume – un spectacol modern, cu universul, cerul, un spectacol multimedia care va aborda un cadru special. Toate acestea le vom propune la Administrația Fondului Național în martie anul viitor. Este un proiect amplu, cu mai multe reprezentații”, explică regizorul Daniel Chirilă.
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus.
În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!