Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Spirite încinse la Eforie. Circ și mahala produse de celebrii Găină și Fasole

Published

on

Ședință cu scântei în Consiliul Local Eforie. Consilierii locali au fost convocați în ședință de îndată de primarul Robert Șerban pentru a vota trei proiecte de hotărâre. Cel mai important dintre acestea se referă la numirea unui nou administrator la Efo Urban SRL, întreprindere publică a localității, după ce vechiul administrator și-a dat demisia din motive personale. Al doilea proiect se referă la schimbarea destinației unui credit contractat anterior de administrația locală, în sensul folosirii banilor în vederea cofinanțării unor investiții din fonduri europene. În sfârșit, al treilea proiect se referă la declarația de unire cu Republica Moldova, fiind introdus pe ordinea de zi la propunerea PMP.

Ședința a fost un veritabil circ politic, pus în scenă de consilierul local PSD-ist Virgil Negru, care a și transmis live pe Facebook discuțiile prilejuite cu această ocazie. Negru a reușit să agaseze pe toată lumea, folosind un limbaj de mahala cu atac la persoana primarului Robert Șerban. Virgil Negru a făcut parte din anturajul intim al fostului primar Ovidiu Brăiloiu, fiind asociat în afaceri cu familia acestuia. La finalul ședinței, consilierul PSD-ist a filmat o discuție are a avut loc în holul Primăriei Eforie între consilierul local Vasile Balmuș, zis Fasole, și o locuitoare a oraşului Eforie, Cornelia Corsate.

Aceasta a candidat la primărie ca independent însă a pierdut. Potrivit unor surse demne de încredere, femeia a participat la şedinţa de consiliu în calitate de locuitor al oraşului. Altercaţia a avut loc în afara sălii de şedinţă, pe hol. Din câte se pare, scandalul ar fi fost declanşat chiar de aceasta din urmă. ”Vorbești numai prostii pe site-uri” – i-a strigat Fasole Corneliei Corsate, întrebându-l pe Virgil Negru dacă a filmat când aceasta l-ar fi luat de gât.

Vom reveni cu detalii!

Advertisement
usr

 

Publicată de Negru Virgil pe Marţi, 17 Aprilie 2018

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions