Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Spitalul Județean Constanța, premiat pentru rezultatele obținute în tratamentul pacienților cu AVC

Published

on

Secția Clinică Neurologie a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”  Constanța a primit, din partea Organizației Europene de Stroke (AVC), premiul Angels, categoria „AUR”, pentru rezultatele obținute în tratamentul pacienților cu atac vascular cerebral (AVC).

”De la sfârșitul anului 2018, de când derulăm programul de tromboliză și până în prezent, am efectuat aproape 200 de trombolize.  În majoritatea cazurilor evoluția a fost favorabilă iar pacienții noștri au acum o viață aproape de normalitate și asta datorită implicării întregii echipe din secția de Neurologie  dar și a colegilor din zona de Urgență și de la Radiologie. Distincția primită este defapt o recunoaștere a muncii de echipă, o dovadă a faptului că împreună putem  face mult bine!”, a precizat conf. univ. dr. Any Docu Axelerad, medic șef de secție.

Doar 11 unități medicale din țara noastră au fost premiate de către Organizația Europeană de Stroke  în acest an, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța fiind una dintre ele.  Participarea la astfel de acțiuni le oferă medicilor posibilitatea de a identifica cele mai bune practici și de a împărtăși cunoștințe care îi vor ajuta să implementeze cele mai bune și noi  tratamente în domeniu.

”Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța susține inovația și ia în permanență toate măsurile astfel încât unitatea medicală să fie pregătită non stop să acorde asistenţă în cazurile de atac vascular cerebral și să aducă la cele mai înalte standarde tratamentul necesar acestei categorii de pacienți.”, a menționat Crina Kibedi, purtător de cuvânt al unității medicale.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions