Astăzi, 12 februarie, a fost activat Planul Roșu de intervenție la liceul Gheorghe Duca (CFR) din Constanța, str. Muntii Tatra, nr. 58. Un copil a folosit spray cu piper în interiorul unei clase, iar mai mulți colegi s-au plâns că nu au aer și le este greață.
La fața locului intervin mai multe echipaje, respectiv SMURD C, 3 SMURD B, două autospeciale de transport victime multiple, AIACC, echipaje SAJ o ambulanță C și 3 ambulanțe Saj B2.
Sunt implicați 20 minori și 2 adulți.
”Situația este în dinamică, revenim cu date pe parcurs.”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.
Update: Până în acest moment sunt transportați la spital 18 minori, conștienți.
Update2: Vezi ce spun reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța despre acest caz
La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 9.00, polițiștii Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei instituții de învățământ, un elev ar fi pulverizat un spray iritant lacrimogen.
În urma acestui incident, mai multe persoane ar fi acuzat stări de rău.
La fața locului s-au deplasat mai multe patrule din cadrul Poliției Municipiului Constanța și echipaje medicale.
Cercetarea la fața locului este în acest moment în desfășurare.
În funcție de rezultatul cercetărilor, în cauză se vor lua măsurile legale ce se impun.
Update3: Au fost transportați la spital 19 copii, stabili. Începând cu ora 10.00 a fost dezactivat Planul Roșu de intervenție.
Știre în curs de actualizare.
Foto: Ilustrativ