CT BUS anunță publicul călător că, potrivit Hotărârii nr.8 /06.04.2020 a Comitetul Local pentru Situații de Urgență, beneficiază de GRATUITATE la transportul public în comun pe raza municipiului Constanța, până la sistarea stării de urgență, următoarele categorii de persoane:
- a) cadrele medicale și personalul auxiliar din sistemul public și privat, din cadrul spitalelor, dispensarelor, cabinetelor medicale și al întregii infrastructuri medicale, inclusiv laboratoarele medicale din cadrul Ministerului Sanătății și din cadrul Ministerului Educației;
- b) angajații farmaciilor din municipiul Constanța;
- c) persoanele care asigură serviciile de întreținere și curățenie pentru entitățile de la lit. a) și b).
Categoriile de persoane sus menționate vor prezenta, în eventualitatea unui control, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator.
“Hotărârea Comitetului Local pentru Situații de Urgență a fost luată în conformitate cu legislația actuală, ținând seama de Decretul Președintelui României numărul 195/16.03.2020, de măsurile adoptate la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență.”, precizează Biroul de presă al CT BUS SA.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta