Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Statul vrea să împrumute în aprilie 3,82 miliarde lei de la bănci

Published

on

Ministerul Finanţelor vrea să împrumute de la bănci 3,4 miliarde lei în luna aprilie, la care s-ar putea adăuga 420 milioane de lei din licitaţii suplimentare. Conform datelor publice, suma este cu 12,5% mai mică decât ţinta de împrumut din aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 3,3% sub nivelul stabilit pentru luna anterioară.

Din totalul sumei, potrivit jurnaliștilor de la news.ro, Finanţele vor să atragă 600 milioane de lei prin certificate de trezorerie, pentru care au programat o licitaţie la 16 aprilie. Totodată, statul intenţionează să împrumute 2,8 miliarde lei prin obligaţiuni de stat de tip benchmark, sumă care ar putea fi majorată cu 420 milioane de lei prin sesiuni suplimentare.

Calendarul prevede în aprilie patru licitaţii în valoare de 500 milioane de lei fiecare şi una de 600 milioane de lei, cu maturităţi de 3, 5 şi 7 ani, acestea reprezentând redeschiderea unor emisiuni de obligaţiuni mai vechi.

Finanţele vor lansa şi o emisiune nouă, cu scadenţă la 10 ani, în valoare de 200 milioane de lei, stabilită pentru 16 aprilie, mai scriu jurnaliștii de la news.ro.

Advertisement
usr

Sumele vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinanţarea datoriei publice în luna aprilie.

La nivelul întregului an, Finanţele vor să împrumute de la băncile din România 48-50 miliarde lei, nivel similar cu cel propus pentru anul trecut.

De asemenea, şi-a propus să contracteze circa 4,5-5 miliarde euro (echivalent) de pe pieţele externe, în funcţie de condiţii şi oportunităţi, cu peste 60% faţă de nivelul atras în 2017.

România are nevoie în acest an de o finanţare brută la nivel guvernamental de circa 74 miliarde lei, pentru a acoperi deficitul bugetar prognozat, de 2,97% din PIB (aproximativ 27 miliarde lei), precum şi datoria publică de refinanţat, care se ridică la 47 miliarde lei.

Ministerul Finanţelor intenţionează să finanţeze deficitul bugetar în proporţie de 75% de pe piaţa internă, restul fiind atras de pe pieţele internaţionale.

Advertisement
usr

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat anul trecut cu un deficit de 24,3 miliarde de lei, respectiv 2,88% din PIB, sub ţinta anuală stabilită de 2,96% din PIB, dar cu 32,8% mai mare decât cel din 2016.

Deficitul bugetar semnalează însă o creştere accelerată, având în vedere că după primele două luni a ajuns la 5,5 miliarde lei (0,59% din PIB), perioadă a anului care consemnează de regulă excedent. În perioada similară a anului trecut, excendentul bugetar se situa la 397,1 milioane lei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions