Conecteaza-te cu noi
palaz

Justitie

Stelian Ion, ministrul Justiției: Am convingerea că dosarul 10 August nu va avea soarta altor dosare, precum al Mineriadei sau al Revoluției

Published

on

Ministrul Justiției, Stelian Ion, spune că suntem la limita noțiunii de durată rezonabilă de soluționare a dosarului 10 August și că are “convingerea” că acesta nu va avea soarta altor dosare, precum al Mineriadei sau al Revoluției, și “vom putea afla curând adevărul”.

“Am așteptarea unei anchete corecte, rapide și în urma căreia să aflăm adevărul foarte clar în dosarul 10 august. Cred că suntem la limita noțiunii de durată rezonabilă de soluționare a acestui dosar. Trei ani de zile în care opinia publică a așteptat o soluție în acest caz reprezintă o perioadă lungă de timp și există o dezamăgire legată de faptul că s-a poticnit acest dosar. În acest moment, dosarul este redeschis și se află la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde se judecă solicitări prin care se cere să se constate că s-a tergiversat soluționarea dosarului. Dacă instanța va considera că s-a depășit durata rezonabilă, se va stabili o bornă în timp până când ar trebui să se finalizeze acest dosar. Am convingerea că dosarul 10 august nu va avea soarta altor dosare, precum al Mineriadei sau al Revoluției, și vom putea afla curând adevărul”, a transmis marți Stelian Ion.

INFO! 10 august 2018: Zeci de mii de oameni, unii dintre ei veniți din toate colțurile Europei, au strigat în Piața Victoriei împotriva Guvernului PSD condus de Viorica Dăncilă. Românii au ieșit în stradă în încercarea de a opri asaltul asupra justiției. La finalul zilei, jandarmii au intervenit în forță pentru împrăștierea manifestanților, cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Imagini cu oameni cu mâinile ridicate sau stând în genunchi în timp ce erau loviți de către jandarmi au fost preluate de publicații și televiziuni din toată lumea. Peste 700 de persoane au depus plângeri penale după ce au fost agresate sau au inhalat gaze lacrimogene în urma intervenției jandarmilor. La 3 ani de la acele evenimente, Dosarul 10 August este unul dintre eșecurile majore ale justiției din România, alături de dosarele Revoluției și Mineriadei.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions