Pacienții din spitale și bolnavii care au nevoie de medicamente nu mai pot aștepta până se hotărăște Marcel Ciolacu dacă va candida la președinție sau se va ocupa în continuare de Guvern, spune deputatul Stelian Ion, președintele organizației județene Constanța al USR.
„Semnalele transmise zilnic de spitale și de medici, care abia mai fac față, sunt ignorate de guvernul Ciolacu. Și conducerea CNAS a transmis în aceste zile că nu are bani care să acopere cheltuielile pentru spitale până la sfârșitul anului. Are doar promisiunea lui Ciolacu și a PSD că vor aloca bani și pentru sănătate. Încă nu știm dacă Ciolacu va aloca acești bani acum, când este nevoie de ei, sau va aștepta campania electorală din noiembrie.
- Guvernul Ciolacu a scos sistemul de sănătate de pe lista de finanțare prioritară, așa cum a aprobat din pix tăierea finanțărilor pentru noi spitale din bani europeni, prin PNRR, propusă de ministrul Rafila.
- Alexandru Rafila este de aproape trei ani ministru al Sănătății, timp în care problemele din sistem s-au acutizat și România a pierdut 740 de milioane de euro din PNRR pentru construirea de spitale. Orice premier responsabil ar fi renunțat imediat la un ministru al sănătății cu un astfel de bilanț.
- Demiterea lui Rafila și numirea unui ministru care să regândească rapid finanțarea sistemului de sănătate nu mai pot aștepta până după alegerile din noiembrie. Trebuie decise acum.“, spune Stelian Ion.