Promisiunile primarului Constanței, Decebal Făgădău, din ultima perioadă, precum investiții de multe milioane de euro și, mai nou, transport gratuit pentru toți elevii, i-au scos din sărite pe adversarii politici. Printre cei care au reacționat se numără și deputatul de Constanța al USR, Stelian Ion, care candidează la funcția de primar. Într-un mesaj postat pe Facebook, intitulat: „Făgăduiţi, făgăduiţi și iar făgdăuiţi!“, Stelian Ion îl critică dur pe Făgădău. USR-istul spune că „domnul de la primărie pare lovit de o incontinenţă a promisiunilor, de ai impresia că stă şi peste program, precum Stahanov odinioară“.
„Făgăduiţi, făgăduiţi și iar făgdăuiţi!
Făgădăuiţi marea cu sarea, făgădăuiţi investiţii fără precedent, transformări istorice, arhitecturi epice.
E indecent, e neobrăzat, dar nu vă costă nimic.
Şi când amăgiţi omul cu promisiuni, nu uitaţi să-i faceţi şi un desen, o schiţă sau o machetă, poate să fie şi costisitoare, important e să ia ochii, oricum tot contribuabilul o plăteşte.
De săptămâni de zile, domnul de la primărie pare lovit de o incontinenţă a promisiunilor, de ai impresia că stă şi peste program, precum Stahanov odinioară, doar ca să poată doborî toate recordurile de promisiuni: milioane din fonduri europene pentru modernizarea marilor bulevarde, milioane pentru RAJA, alte milioane în şcoli, iar despre un loc de joacă mai degrabă paragină, am aflat chiar astăzi că va deveni “zonă de agrement” (probabil va fi vizitat cu bilete luate prin sindicat).
Între timp, acelaşi domn de la primărie nu mai zice nimic de “jungla urbană” Ştefan cel Mare, de parcarea supraterană de la Sala Sporturilor, de pasarela de la podul de la butelii sau de pieţele alimentare strălucitoare, toate promise în campania precedentă, pe când voia să ocupe prima oară scaunul lăsat liber de maestrul său, actualul puşcăriaş Mazăre.
În 20 de ani în care au tăiat şi au spânzurat în oraşul ăsta, pesediştii au avut vreme şi bani să-l schimbe piatră cu piatră şi ţeavă cu ţeavă, să investească în sănătatea şi în educaţia fiecărui locuitor, să ţeasă istorii formidabile şi profitabile pe marginea patrimoniului istoric al Constanţei.
N-au făcut nimic din toatea aceastea, ci şi-au văzut cu lăcomie doar de reţelele lor de căpătuire. Iar acum, în preajma alegerilor, când speră să-i mai prostească pe constănţeni pentru încă patru ani, aruncă cu promisiuni fără nicio măsură, în total dispreţ faţă de inteligenţa locuitorilor acestui oraş.
Vă invit să le amintiţi aceste promisiuni vechi şi noi tuturor celor care mai cred vreo iotă din ce promit PSD şi Decebal Făgădău.“, a scris Stelian Ion.
Sursa montajului foto: https://www.facebook.com/StelianPentruConstanta/
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta