Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Stelian Ion: „Tot felul de ciraci ai lui Mazăre ori servanți ai mogulilor de carton vin călare pe cai vopsiți în alb și cerșesc cu nerușinare votul“

Published

on

Într-un mesaj acordat pentru alegători, candidatul USR-PLUS la Primăria Constanța, Stelian Ion, spune că politicienii care au stăpânit România în ultimii 30 de ani nu reprezintă altceva decât o cârdășie construită pe arivism, demagogie, minciună, furt, incompetență și iresponsabilitatea.

„Acești politruci nu au făcut altceva decât să construiască alianțe conjuncturale în Parlament, la guvernare, în consiliile județene și în consiliile locale; dar nu în beneficiul cetățenilor, ci pentru a-și hrăni grupurile de interese, orgoliile personale și dorința de înavuțire fără muncă, din banii statului, prin tot felul de inginerii financiare, interpuși și firme căpușă. Fie că erau în FSN, în PSD, în PD, în PNL, în ALDE, în UDMR sau în PMP, s-au încuscrit, s-au nășit și s-au împerecheat între ei, apoi s-au certat pe putere și pe bani, s-au bălăcărit și s-au dat în gât unii pe alții, și-au devorat liderii căzuți în dizgrație și s-au cățărat unii peste cadavrele politice ale celorlalți, și-au aruncat blesteme de moarte și vorbe de adio, dar au sfârșit de fiecare dată să se prindă la loc în hora lor murdară, mână-n mână, umăr la umăr, pentru a o lua de la capăt. Pentru ei, setea de putere, dorința de înavuțire au fost mai mari decât orice rivalitate politică. Ei sunt cei care ne cer să le dăm din nou votul pe 27 septembrie. Ne sfidează pentru a mia oară.  Făgădău, Stroe, tot felul de ciraci ai lui Mazăre și Nicușor Constantinescu, slugi ale lui Dragnea, și servanți ai mogulilor de carton vin acum călare pe cai vopsiți în alb și ne cerșesc cu nerușinare votul. Acești impostori organizați în haite, care ne mint și ne fură de 30 de ani, au tupeul să apară acum în fața noastră pentru a ne promite iar prosperitate. De ce o fac? O fac pentru că în sufletul lor nu contăm nici cât negru sub unghie. În realitate, nu dau doi bani pe noi, îi interesează doar votul nostru din 27 septembrie. Atât. Au avut la dispoziție 30 de ani pentru a ne arăta că însemnăm ceva pentru ei. Ne-au mințit bunicii, ne-au mințit părinții, ne-au mințit pe noi și, dacă îi lăsăm, îi vor minți cu același cinism și pe copiii noștri.

E vremea să-i gonim de la butoane, e vremea să le tăiem sforile cu care își controlează marionetele și își țes gheme de interese obscure, e vremea să le închidem robinetul mufat la banii publici, e vremea să-i scoatem din joc! Eu și echipa mea, alături de echipa colegului meu Remus Negoi, candidat pentru președinția Consiliului Județean Constanța, suntem pregătiți și hotărâți să redăm acestor locuri strălucirea și prosperitatea pierdute în ultimii 20 de ani.

Pe 27 septembrie stă în puterea noastră să redăm Constanța constănțenilor. Ne vrem județul și orașul înapoi. Ne-au fost furate timp de 30 de ani, dar pe 27 septembrie ne facem dreptate cu ștampila de vot!“, a declarat Stelian Ion.

Advertisement
usr
  • Comandat de Uniunea Salvați România – Filiala Constanța
  • Executat de Asociația Puterea Civică – portal: ordinea.ro
  • Codul Mandatarului Financiar: 21200251

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions