Conecteaza-te cu noi

Societate

Studenți ai UOC, participanți la exercițiul național de securitate cibernetică CyDEx20

Published

on

Patru studenți ai Facultății de Matematică și Informatică au reprezentat, în această săptămână, Universitatea „Ovidius” din Constanța, în cadrul celei de-a patra ediții a celui mai important exercițiu de securitate cibernetică din România, CyDEx20.

Echipa a fost formată din Doru Gavrilă și Iulian Plăcintă, studenți în anul III, specializarea Informatică,  și Antonio-Gabriel Vasile și Irinel Cătălin Istrătoae, studenți în anul II, specializarea Computer Science, sub coordonarea asist.univ.dr. Dorin Iordache.

Ediția din acest an a CyDEx20 a simulat șase scenarii complexe, printre care au fost integrate și elemente privitoare la pandemia de Coronavirus (COVID-19). În acest context, au fost preluate elemente de inginerie socială și atac cibernetic aferente modalității foarte des întâlnite în această perioadă – lucrul de acasă pe fondul situației generate de pandemie. Au fost dezvoltate scenarii care reflectă modalitățile complexe de atac cibernetic folosite de atacatorii statali (atacuri de tip Advanced Persistent Threat inițiat prin spearphishing, atacuri asupra unor sisteme de control industrial).

Evenimentul a fost organizat de Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint, cu sprijinul partenerilor instituționali MApN, MAI, MAE, STS, SPP, SIE, ORNISS și CERT-RO, reflectând o componentă consistentă a eforturilor realizate la nivel național pentru dezvoltarea unui mecanism eficient de avertizare, alertă şi reacţie la incidente de securitate cibernetică.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions