Studentul care astăzi, 27 iunie, a incendiat un profesor la Universitatea Ovidiu a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația comiterii infracțiunii de tentativă de omor. Mâine va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Potrivit Biroului d presă al IPJ Constanța, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală, aflată în urmărire penală proprie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,,tentativă de omor”. De asemenea, în prezenta cauză, acte de urmărire penală au fost efectuate, prin delegare, și de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Constanța.
”Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 27 iunie a.c., un student, nemulțumit de nota obținută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă.
Bărbatul de 21 de ani a fost condus pentru audieri și pentru continuarea cercetărilor, iar în cursul acestei zile, în baza probatoriului administrat, a fost reținut de procurorul de caz pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
Mâine, 28 iunie a.c., va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale și pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul dosarului penal întocmit.
Sursa foto: Ziarul Amprenta
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta