Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Studentul care și-a incendiat profesorul de la Universitatea Ovidius, ARESTAT

Published

on

student infractor ovidius

Update: Oficial din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța

Prin ordonanţa din data de 27 iunie 2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul O.A., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 27 iunie 2024, în jurul orelor 1100, după ce nu a fost promovat la un examen tip restanţă al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Ovidius din Constanța, inculpatul a revenit în laboratorul în care se afla profesorul examinator, persoana vătămată A.A., ocazie cu care cu intenţie a stropit-o cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri şi i-a dat foc cu o brichetă, după care a blocat uşa sălii de curs pentru a o împiedica pe persoana vătămată să iasă din laborator. Datorită prezenţei de spirit a persoanei vătămate, care s-a ferit când a fost stropită şi a reuşit să stingă rapid flăcările de pe mâneca tricoului său şi de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp în urma acţiunii de violenţă a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale.

Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa, însă a invocat că doar încercase să o sperie pe persoana vătămată şi să se răzbune pe aceasta din cauză că îi dăduse nota 4 la examen. Urmează ca inculpatul să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a stabili dacă la data comiterii faptei a acţionat cu discernământ.

Advertisement
usr

În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Știre inițială: Studentul care și-a incendiat profesorul de la Universitatea Ovidius a fost arestat astăzi, 28 iunie, pentru 30 de zile.

Potrivit procurorului Zafer Sadîc citat de Ziarul Amprenta, ”tânărul nemulțumit că nu a promovat examenul, după terminarea acestuia s-a deplasat la un magazin din apropierea facultății, de unde a luat o jumătate de litru de spirt medicinal.  A intrat, apoi, în sala de examen, unde profesorul rămăsese singur. L-a stropit cu lichid, apoi a aprins o brichetă și i-a dat foc.

Cadrul didactic a avut prezență de spirit, s-a ferit și și-a stins rapid mâneca tricoului și pantalonii cu ajutorul husei de la laptop. Apoi a încercat să iasă, dar tânărul blocase ușa. În cele din urmă i-au sărit în ajutor un alt profesor și un student. Înăuntru podeaua încă ardea. Studentul a fugit când au venit ajutoarele. A fost găsit după câteva ore.  Ne-a declarat că, fiind supărat că a luat nota patru, a încercat să îl sperie pe profesor. Urmează să fie efectuată o expertiză psihiatrică.”, a spus procurorul Zafer Sadîk.

Advertisement
usr

Reamintim că ieri, a avut loc un caz incredibil în municipiul Constanța. Un student în vârstă de 22 de ani, de la Universitatea Ovidius, Facultatea de Matematică și Informatică, nemulțumit de nota primită i-a dat foc profesorului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions