Update: Oficial din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța
Prin ordonanţa din data de 27 iunie 2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul O.A., acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 27 iunie 2024, în jurul orelor 1100, după ce nu a fost promovat la un examen tip restanţă al Facultăţii de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Ovidius din Constanța, inculpatul a revenit în laboratorul în care se afla profesorul examinator, persoana vătămată A.A., ocazie cu care cu intenţie a stropit-o cu spirt medicinal dintr-un recipient de 0,5 litri şi i-a dat foc cu o brichetă, după care a blocat uşa sălii de curs pentru a o împiedica pe persoana vătămată să iasă din laborator. Datorită prezenţei de spirit a persoanei vătămate, care s-a ferit când a fost stropită şi a reuşit să stingă rapid flăcările de pe mâneca tricoului său şi de pe podea, aceasta nu a suferit arsuri pe corp în urma acţiunii de violenţă a inculpatului, astfel că nu a necesitat îngrijiri medicale.
Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa, însă a invocat că doar încercase să o sperie pe persoana vătămată şi să se răzbune pe aceasta din cauză că îi dăduse nota 4 la examen. Urmează ca inculpatul să fie supus unei expertize medico-legale psihiatrice, pentru a stabili dacă la data comiterii faptei a acţionat cu discernământ.
În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
Știre inițială: Studentul care și-a incendiat profesorul de la Universitatea Ovidius a fost arestat astăzi, 28 iunie, pentru 30 de zile.
Potrivit procurorului Zafer Sadîc citat de Ziarul Amprenta, ”tânărul nemulțumit că nu a promovat examenul, după terminarea acestuia s-a deplasat la un magazin din apropierea facultății, de unde a luat o jumătate de litru de spirt medicinal. A intrat, apoi, în sala de examen, unde profesorul rămăsese singur. L-a stropit cu lichid, apoi a aprins o brichetă și i-a dat foc.
Cadrul didactic a avut prezență de spirit, s-a ferit și și-a stins rapid mâneca tricoului și pantalonii cu ajutorul husei de la laptop. Apoi a încercat să iasă, dar tânărul blocase ușa. În cele din urmă i-au sărit în ajutor un alt profesor și un student. Înăuntru podeaua încă ardea. Studentul a fugit când au venit ajutoarele. A fost găsit după câteva ore. Ne-a declarat că, fiind supărat că a luat nota patru, a încercat să îl sperie pe profesor. Urmează să fie efectuată o expertiză psihiatrică.”, a spus procurorul Zafer Sadîk.
Reamintim că ieri, a avut loc un caz incredibil în municipiul Constanța. Un student în vârstă de 22 de ani, de la Universitatea Ovidius, Facultatea de Matematică și Informatică, nemulțumit de nota primită i-a dat foc profesorului.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta