Din anul 1977, în Constanța există Căminul pentru persoane vârstnice, cunoscut de multă lume ca fiind căminul de bătrâni sau căminul pentru pensionari. Este situat pe strada Unirii, nr. 104 și dispune de 270 de locuri de cazare. Condițiile sunt bune, am mai scris despre ele și despre persoanele cazate aici. În trecut, pentru a se putea caza cineva acolo era nevoie de luni sau chiar ani de zile de așteptare. Și asta pentru că foarte multă lume își dorea să se mute din casa în care fie locuia singur și, ca bătrân se descurca extrem de greu, fie locuia cu copiii și simțea că își dorește liniște și că nu vrea să-i încurce pe cei tineri. Era necesar să se aștepte atât de multă vreme deoarece nici unul dintre cei cazați acolo nu își dorea să plece. Doar câte un deces mai lăsa câte un loc liber. La ora actuală, căminul pentru persoane vârstnice din cadrul Serviciului public de asistență socială Constanța cu o capacitate de 270 locuri, deservește 213 beneficiari, oferind condiții optime pentru satisfacerea nevoilor celor cazați aici.
Ce servicii le sunt oferite?
Servicii oferite: – 3 mese/zi stabilite în funcție de afecțiuni; – asistență medico-socială (fizioterapie, EKG, stomatologie, psihiatrie, geriatrie, infirmerie); – asistență religioasă; – servicii menajerie, frizerie; – modalități de petrecere timp liber (club, spațiu vizionare TV, bibliotecă). Înscrierile în cămin se fac la sediul din str. Unirii nr.104 – Căminul pentru persoane vârstnice, luni – vineri în intervalul orar 8:00 – 16:00. Relații se pot obține la numărul de telefon 0241.544.789. Potrivit Iuliei Zahariciuc, director al Serviciului de Asistență Socială din cadrul Primăriei municipiului Constanța, aceste locuri s-au eliberat în decurs de un an de zile. Cazarea la cămin costă în jur de 1950 de lei dar să nu vă imaginați că toți cei cazați acolo dispun de o astfel de pensie. ”Dacă cineva nu are o pensie atât de mare să nu vă imaginați că nu poate fi cazat la cămin. Diferența poate fi achitată de către apaținători. Să ne imaginăm că avem un pensioner cu un venit de 500 de lei. Lui i se va lua doar 60% din pensie, pentru a-i rămâne și bani de cheltuială, iar restul poate fi achitat de către familie. Însă și aici trebuie avut în vedere că aparținătorii demonstrează că dispune fiecare membru de familie de 700 de lei. În acest caz, ei pot dovedi că vor achita diferența pentru părinții sau rudele ce se vor caza în cămin”, ne-a declarat Iulia Zahariciuc. (Foto: Arhivă)
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta