Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Sunteți de acord ca pensiile speciale să fie cumulate cu cele publice? Ordonanța a fost adoptată la sfârșitul anului 2017

Published

on

Guvernul s-a răzgândit. Pensiile speciale vor fi cumulate cu pensiile publice. Executivul a adoptat, in sedinta din 28 decembrie, o ordonanta de urgenta care spune că pensiile speciale pot fi încasate alături de cele publice. Iar asta după ce, acelaşi guvern, cu doar două săptămâni înainte, hotărâse fix invers, adică eliminarea posibilităţii acestui cumul. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial în data de 29 decembrie.

Astfel, Guvernul a decis să nu se atingă de pensiile speciale încasate de parlamentari şi alte categorii privilegiate. De altfel, surprinzător este ca acelaşi Guvern Tudose, la jumătatea lui decembrie, luase hotărârea să nu mai permită ca un cetăţean să ia două pensii: şi publică, şi specială.

Înainte să se răzgândească, Cabinetul Tudose, transmitea având în vedere că ″pensia din sistemul public se acorda pentru a acoperi bătrâneţea şi boala, nu se justifica posibilitatea de a încasa o pensie din sistemul public şi o pensie de serviciu, situaţie în care riscul ar fi acoperit de două ori″.

Vizaţi de măsura luată la finalul anului trecut sunt foşti parlamentari, magistraţi, grefieri, aviatori şi diplomaţi. În total, aproximativ 9.000 de pensionari “speciali”⁣.

Advertisement
usr

De exemplu, un fost deputat care, înainte să fie în Parlament, a lucrat ca profesor, va încasa, ca şi până acum, doua pensii, atât pe cea “specială”⁣, de fost parlamentar, cât şi pe cea de la stat, primită în urma activităţii în învăţământ. De asemenea, pentru un pensionar care are un mandat complet de deputat sau senator, pensia specială care se cumulează celei pentru limita vârstă este de 3.600 de lei net. Iar cel care a petrecut opt ani în Parlament, adică două mandate complete, va câştiga 7.300 de lei net, lunar. Mai mult, “veteranii” Legislativului, cu trei sau mai multe mandate, vor avea o pensie specială de 11 mii de lei net, pe lună. Pentru plata lor, Guvernul a fost obligat să crească bugetul Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru 2018 cu peste 30% faţă de anul precedent.

Opoziţia susţine că Guvernul a cedat presiunii din Coaliţie, liderii partidelor din opoziție au criticat dur această măsură și au cerut anularea ei. De altfel, USR a depus la Parlament un proiect de lege prin care solicită anularea tuturor pensiilor speciale, însă coaliția PSD – ALDE nu se grăbește să introducă subiectul pe ordinea de zi a ședințelor. În tot acest timp, pensionarii de rând nici nu visează la pensii în cuantum lunar precum cele pe care le încasează parlamentarii.

De aici și provocarea “Ordinea.ro” de a ne spune dacă sunteți de acord cu decizia Executivului de a cumula pensiile publice cu cele speciale?

Citiți și:

Pensiile speciale pot fi cumulate cu pensiile publice. Ordonanța a fost adoptată la finalul lui 2017!

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions