Conecteaza-te cu noi

Justitie

Surdu, Calapod și Sponte au scăpat de pușcărie

Published

on

Directorul Termica Năvodari, Marian Surdu, fostul primar Tudorel Calapod și fostul consilier local Stere Sponte au fost achitați, după ce magistrații Curții de Apel Constanța au rejudecat cauza, într-un dosar în care cei trei erau acuzați de săvârșirea unor fapte de corupție. Astfel, nu au fost respinse condamnările la închisoare cu executare dispuse în faza de fond a procesului penal. Cei trei, alături de expertul evaluator Violeta Gulelis au fost trimiși în judecată de DNA Constanța în anul 2014, sub acuzația săvârșirii unor fapte de corupție.

“În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 363/16.09.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 7708/118/2014. În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpaţii Calapod Tudorel, Sponte Stere, Surdu Marian şi Gulelis Violeta împotriva sentinţei penale nr. 363/16.09.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 7708/118/2014. În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând: Înlătură dispoziţia primei instanţe de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor Surdu Marian şi Sponte Stere. În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală achită inculpatul Calapod Tudorel pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu asimilate infracţiunilor de serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală achită inculpatul Sponte Stere pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală achită inculpatul Sponte Stere pentru săvârşirea infracţiunii de prev. de art. 48 Cod penal raportat la art. 10 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală achită inculpatul Surdu Marian pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală achită inculpatul Surdu Marian pentru săvârşirea infracţiunii de prev. de art. 48 Cod penal raportat la art. 10 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală achită inculpata Gulelis Violeta pentru săvârşirea infracţiunii de prev. de art. 48 Cod penal raportat la art. 10 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. 397 Cod procedură penală respinge acţiunea civilă formulată de Consiliul Local Năvodari. În baza art. 404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală revocă măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanţa nr. 44/P/2009 din data de 19.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa asupra bunurilor imobile ale inculpatului Calapod Tudorel, a bunului mobil al inculpatului Sponte Stere, a bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului Surdu Marian, a bunurilor imobile ale inculpatei Gulelis Violeta, astfel cum sunt menţionate în ordonanţa procurorului. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi primă instanţă rămân în sarcina acestuia. Menţine dispoziţia de achitare a inculpatului Calapod Tudorel pentru săvârşirea a două infracţiuni prev. de art. 10 lit. a din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal şi înlătură toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. În baza art. baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. În baza art. 272 Cod procedură penală suma de 400 lei, reprezentând onorarii parţiale apărători desemnaţi din oficiu – avocat Babu Alexandru Dumitru ( 100 lei ), avocat Ion Ruxandra Maria ( 100 lei ), avocat Cojocaru Monica Lucia ( 100 lei ) şi avocat Cuturicu Florentina Cătălina ( 100 lei ), se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.11.2017. Document: Hotarâre 1119/2017 15.11.2017”, se arată în munta instanței.

Citește și:

Surdu, Calapod și Sponte află pe 15 noiembrie dacă se duc la pușcărie

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions