Fostul viceprimar din Cernvodă Șerif Cîrjali, actual consilier local, este vizat, potrivit surselor noastre, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA Constanța. Sursele spun că fostul viceprimar a fost vizitat de către DNA Constanța, ieri dimineață, însă nu a fost reținut.
Contactat telefonic de Ordinea.ro, Șerif Cîrjali a negat că a fost căutat de DNA, spunând că „Nu este adevărat.“
Se pare că ancheta care l-ar viza pe Șerfi Cîrjali ar avea legătură cu dosarul în care este anchetat Marius Sponoche, în calitate de manager al Spitalului din Cernavodă. Nu este exclus, spun sursele noastre, ca Spânoche să fi depus un denunț penal, situație care ar conduce la extinderea anchetei. De altfel, anchetatorii ar fi cerut imagini de la Poliția Locală din Cernavodă, din ziua de 7 februarie 2025 – mai susțin sursele noastre.
Amintim că, managerul Spitalului Cernavodă, Marius Sponoche, a fost reținut pentru 24 de ore, în data de 11 februarie, în urma unui flagrant organizat la unitatea sanitară pe care o conduce, într-un dosar de luare de mită. Organele judiciare au surprins momentul în care o funcționară a Spitalului, pe numele ei Laura Cocor, a primit din partea reprezentantului unei societăți comerciale suma de 15.000 de euro, în legătură cu derularea unui contract de achiziții publice. Aceasta l-a contactat pe Spânoche și s-a deplasat la domiciliul acestuia, cu anchetatorii pe urme, împărțind cu fostul director șpaga primită. De altfel, DNA a susținut că mita negociată a fost de 30.000 de euro, iar suma de 15.000 de euro reprezenta o primă tranșă.
Ulterior, fostul director al Spitalului Orășenesc Cernavodă a fost arestat preventiv.
Marius Sponoche este un PNL-ist apropiat al primarului Liviu Negoiță, care, la rândul său, a fost condamnat de curând pe fond la 4 ani de închisoare cu executare pentru plăți ilegale către o asociație sportivă. Decizia în acest caz nu este definitivă! Mai e de spus faptul că Marius Sponoche a candidat pe lista PNL în 2020 pentru un loc de senator.
Iată ce spune DNA despre cazul de corupție de la Cernavodă:
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 11 februarie 2025, față de inculpatul Sponoche Marius Ion, manager al Spitalului Orășenesc Cernavodă, jud. Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii ianuarie 2025, în baza unei înțelegeri prealabile, inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de director al Spitalului Orășenesc Cernavodă, instituție finanțată din bugetul U.A.T. Cernavodă, ar fi pretins prin intermediul suspectei Cocor Laura Iuliana suma de 30.000 de euro, de la suspectul M.E. (administrator al unei societăți comerciale), din care ar fi primit, în data de 11 februarie 2025 suma de 15.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, privitoare la derularea unui contract de lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI.
În concret, la data de 29 iulie 2024, între Spitalul Orășenesc Cernavodă, reprezentat de inculpatul Sponoche Marius Ion, în calitate de manager și societatea comercială administrată de suspectul M.E. a fost încheiat un contract reprezentând lucrări de renovare și modernizare bloc operator și compartiment ATI, în valoare de 1.099.026 lei.
În data de 15 ianuarie 2025, suspecta Cocor Laura Iuliana, în calitate de Șef Serviciu Administrativ în cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă ar fi pretins, pentru sine și pentru inculpatul Sponoche Marius Ion suma de 30.000 de euro din care ar fi primit la data de 10 februarie 2025 suma de 15.000 de euro.
Cu ocazia audierii sale, suspecta Cocor Laura Iuliana ar fi recunoscut, în esență, faptul că a primit suma respectivă în contextul menționat anterior, totodată arătându-și disponibilitatea de a colabora cu organele de anchetă pentru probarea suplimentară a faptelor cercetate în cauză.
Astfel, în data de 11 februarie 2025, suspecta Cocor Laura Iuliana i-a remis inculpatului Sponoche Marius Ion suma de 15.000 de euro ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante, asupra inculpatului fiind găsită suma menționată anterior.“
Sursa foto: Facebook/pnlcernavoda