Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

(surse) ISJ Constanța a primit ordinul de ministru privind revocarea lui Miu și revenirea Gabrielei Bucovală

Published

on

Valentin Popa, noul ministru al Educației, a semnat ordinul privind revocarea profesorului Petrică Miu din funcția de inspector șef în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, declară surse din cadrul Ministerului Educației Naționale pentru “Ordinea.ro”. Totodată, prin același document, ministrul Popa semnează și pentru revenirea profesorului Gabriela Bucovală la șefia ISJ Constanța. Astfel, ministrul Educației pune în aplicare decizia instanței de judecată de zilele trecute.

Amintim că, pe 19 august 2017, șefii inspectoratelor școlare din 13 județe au fost revocați din funcție de ministrul Educației, Liviu Pop. Printre cei pe care ministrul i-a înlăturat de la conducerile Inspectoratelor Școlare se afla și Gabriela Bucovală, șefa ISJ Constanța. O parte dintre șefii inspectoratelor școlare au reclamat nereguli, acuzând că nu au avut loc anterior ordinului de revocare și cercetări disciplinare care să justifice semnătura pe un asemenea document. Printre aceștia s-a aflat și șefa ISJ Constanța și, zilele trecute, a câștigat procesul. De altfel Gabriela Bucovală a declarat pentru “Ordinea.ro” la scurt timp după pronunțarea instanței de judecată că va reveni la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța în maximum o săptămână.
În 29 ianuarie a.c., magistrații Curții de Apel Constanța s-au pronunțat în dosarul pe care prof. Gabriela Bucovală, fost inspector școlar general la ISJ Constanța, l-a deschis împotriva Ministerului Educației Naționale.
“Astăzi s-a acceptat suspendarea executării ordinului de ministru prin care fusesem schimbată. Va urma apoi procesul de fond. Sunt sentimente amestecate. Pe de-o parte, este sentimentul că s-a făcut dreptate. Pe de altă parte, știu că voi avea foarte mult de muncă dat fiind faptul că este o perioadă extrem de aglomerată. Săptămâna viitoare va începe Pasul Mobilității (n.r. – încep mobilitățile cadrelor didactice). O zi, două, o săptămână… va mai dura până la revenirea la Inspectoratul Școlar Județean. Până atunci însă merg la școală pentru a-mi desfășura meseria mea de profesor”, ne-a declarat prof. Gabriela Bucovală pe 29 ianuarie.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions