Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Sute de amenzi, aplicate de jandarmii constănţeni. Vezi pentru ce

Published

on

Misiunile jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa în săptămâna 16 – 22 noiembrie.

Peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au fost zilnic la datorie în perioada 16 – 22 noiembrie a.c., acționând  în cooperare cu poliţiştii constănţeni,  pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorităţi în actualul context epidemiologic.

Totodată, în acest sfârşit de săptămână, jandarmii constănțeni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor preventive pe raza județului Constanța, în zone aglomerate, piețe și târguri agroalimentare,  gări și stații de transport în comun din zona de competență, fiind prezenţi alături de poliţişti şi în localităţile unde s-a instituit măsura de carantină zonală.

Pe timpul misiunilor executate în cursul săptămânii trecute, au fost aplicate 339 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 138.000 lei, cele mai multe pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorităţi în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov-2(328 sancţiuni contravenţionale în cuantum total de peste 134.000 lei), dar şi pentru adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, tulburarea liniştii publice, consum de alcool în locuri publice.

Advertisement
usr

Totodată, în cursul săptămânii trecute jandarmii au acţionat pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a meciurilor de fotbal F.C. Viitorul II – C.S.M. Olteniţa şi F.C. Farul – C.S.M. Reşiţa .

Săptămâna trecută au mai fost executate 60 misiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către instanţe sau parchete şi 2 misiuni în sprijinul unor executori judecătoreşti.

Jandarmii au fost angrenaţi zilnic şi în misiuni de pază şi protecţie instituţională la cele 35 de obiective din competenţă, fiind prezenţi şi la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa şi Biroul Electoral Judeţean Constanţa.

“Recomandăm cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să respecte modul de organizare a evenimentelor, să evite locurile aglomerate și să nu se expună la riscuri, reamintind că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau prin sesizarea mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când situaţia o impune.”, precizează reprezentanţii Compartimentului Informare, Relaţii publice şi cu publicul.

 

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions