Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Sute de persoane au fost date dispărute NUMAI în luna septembrie

Published

on

De la începutul lunii septembrie a.c., Poliția Română, prin Direcția de Investigații Criminale, a înregistrat în total 929 de dispariții, dintre care 537 ale minorilor (320 fete și 217 băieți).

În urma investigațiilor, căutărilor și verificărilor efectuate, în această perioadă polițiștii au soluționat 933 de cazuri, dintre care 553 au vizat dispariția minorilor (336 fete și 217 băieți).

Cifra 933 reprezintă numărul situațiilor de dispariție soluționate în această perioadă, existente la nivelul Direcției de Investigații Criminale (atât dintre cele semnalate în luna septembrie, cât și dintre alte cazuri semnalate înainte de această lună).

Cifrele reprezintă numărul disparițiilor, nu al dispăruților, întrucât o persoană poate fi semnalată dispărută de mai multe ori într-un interval de timp. Astfel, după clarificarea situației, dacă se revine cu o nouă sesizare, aceasta va fi înregistrată ca o nouă dispariție.

Advertisement
usr

În 340 de cazuri, minorii găsiți sau persoanele puse sub interdicție ori cele care au nevoie de o protecție sporită au fost încredințate către familie sau aparținători.

În alte 170, care vizează majori care nu sunt de acord să se comunice detalii către familie, a fost făcută comunicarea găsirii acestora familiilor ori aparținătorilor.

235 de cazuri reprezintă reinternarea persoanelor dispărute în centre sau spitale, iar în alte 60 de situații a fost retrasă sesizarea.

Spre exemplu, a fost cazul de la Alba-Iulia, când o femeie a sesizat Poliţia, în seara de 23 septembrie, despre faptul că fiul său de 8 ani a plecat de la şcoală şi nu s-a întors acasă. Poliţiştii au demarat imediat căutările, iar copilul a fost găsit în aceeași zi, în apropierea unei terase din oraş.

Un alt caz este cel al fetiței de 11 ani, dispărută la data de 18 septembrie, din București, care, în urma unei ample operațiuni, a fost gasită de polițiști pe raza județului Brașov.

Advertisement
usr

O altă minoră, de 16 ani, din municipiul Tîrgu Mureş, semnalată dispărută de mama sa, la data de 23 septembrie, a fost găsităÎn urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că fata a plecat de bunăvoie de acasă, însoţită de o femeie adultă, căreia i-a solicitat sprijinul pentru rezolvarea unor neînţelegeri din familie. Tânăra nu a fost victima vreunei infracţiuni, iar în acest moment se află în grija autorităţilor statului.

La data de 3 septembrie, un alt copil de 14 ani a plecat voluntar dintr-un centru din Vaslui, fără acordul supraveghetorului, fiind găsit de polițiștii de investigații criminale din Vaslui, a doua zi.

La Iași, în urma căutărilor în teren, cu ajutorul unui câine polițist de urmă, a fost depistată o altă minoră, de 11 ani, în aceeași zi în care s-a primat sesizarea (5 septembrie).

Polițiștii din Covasna au desfășurat investigații și căutări, timp de 4 zile, pentru găsirea unei minore de 14 ani, dată dispărută, la data de 4 septembrie, de un reprezentant al centrului de plasament în care aceasta se afla. La data de 7 septembrie, fata a fost găsită într-o comună din județ, nefiind victima niciunei infracțiuni.

O altă minoră de 14 ani, municipiul Galați, a fost semnalată dispărută, prin 112, de mama sa, în seara de 6 septembrie. Polițiștii din județ, împreună cu un câine de urmă, au efectuat cercetări ample în teren, în municipiu și în comune învecinate. Minora a fost găsită în dimineața zilei următoare, într-o localitate situată la 15 km de domiciliu.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions