În cursul zilei de ieri, 9 iunie a.c., polițiștii municipiului Constanța (Secțiile 1-5 Poliție, Secţia 1 Rurală Constanţa, Secţia 2 Rurală Mihail Kogălniceanu și Biroul Rutier) au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu violență și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, verificând respectarea vitezei regulamentare de către conducătorii auto.
În acest context, polițiștii au legitimat peste 500 de persoane, fiind oprite pentru control 300 de vehicule.
În urma activităților, au fost aplicate 175 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 56.360 de lei.
Totodată, polițiștii au reținut 8 permise de conducere și au retras 8 certificate de înmatriculare.
În urma acțiunii desfășurate, polițiștii Secției 3 au identificat pe strada Garofiței din municipiul Constanța, un bărbat, de 26 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.
Astfel, la data de 9 iunie a.c., în jurul orei 15.00, acesta ar fi pătruns în incinta unui bloc de locuințe din Constanța, de unde ar fi sustras o bicicletă, lăsată neasigurată la intrarea în scara blocului.
Bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 10 iunie, să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta