Pentru minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Rusaliilor, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a dispus măsuri specifice în vederea menținerii climatului de ordine și siguranță publică, astfel încât aceasta să se desfășoare în siguranță.
În perioada următoare va avea loc un aflux important de persoane spre litoralul Mării Negre, care impune adaptarea corespunzătoare a activității specifice desfășurate de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
În minivacanță, în județul Constanța vor acționa zilnic peste 300 de polițiști din structurile operative, folosind aproximativ 150 de autospeciale și 15 aparate radar, pentru prevenirea producerii oricăror evenimente ce ar putea afecta siguranța cetățenilor.
Astfel, dispozitivele de ordine și siguranță publică organizate în această perioadă vor fi amplasate și adaptate în funcție de evoluția situației operative și vor acționa pentru asigurarea și menținerea climatului de siguranță publică.
Totodată, va fi asigurată intervenția la evenimentele semnalate prin SNUAU 112.
Polițiștii rutieri vor acționa pe tronsonele de drum intens circulate, în scopul prevenirii accidentelor și ambuteajelor rutiere, fluidizării circulației și combaterii vitezei excesive, aparatele de măsurare a vitezei urmând a fi folosite la capacitate maximă. De asemenea, vor acționa pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
Polițiștii din cadrul structurilor de investigații criminale vor desfășura activități pentru prevenirea și combaterea faptelor săvârșite cu violență și a infracționalității stradale.
Polițiștii Serviciului de Siguranță Transporturi vor patrula în trenurile de călători și în stațiile de cale ferată și în porturi.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu vor fi prezenți în teren pentru a preveni și combate faptele specifice, cu precădere pentru a verifica modul de respectare a regimului armelor și muniților.
Foto: Ilustrativ
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta