Sute de polițiști protestează la această oră în Piața Victoriei. Puși să amendeze cetățenii care încalcă distanțarea socială sau restricțiile privind numărul de participanți de la diverse evenimente, polițiștii au ajuns să încalce chiar ei restricțiile. Polițiștii, membri ai Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual protestează în Piața Victoriei din cauza înghețării salariilor bugetarilor.
Vă reamintim revendicările FSNPPC, transmise oficial prim-ministrului Cîțu, în data de 12 ianuarie:
abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (art. 38), de la 1 ianuarie 2021, respectiv acordarea a 1/2 din diferența salarială rezultată dintre cuantumul actual și cel prevăzut în lege, pentru 2022;
abrogarea art. VIII (7) din OUG 226 / 2020 care anulează indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflației, în cursul acestui an, prin derogare de la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare;
eliminarea discriminării polițiștilor judiciariști – specialiștilor din structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliștilor etc., cu privire la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat în prezent conform Legii 153/2017;
actualizarea normei lunare de hrană acordate personalului MAI, dat fiind faptul că actuala valoare nu a fost actualizată cu indicii prețurilor de consum ai produselor alimentare, așa cum aceștia sunt stabiliți de Institutul Național de Statistică;
încadrarea unitară a personalului contractual din cadrul MAI, în grupe de muncă, deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere;
acordarea unui supliment salarial pentru risc medical și angajaților din Ministerul Afacerilor Interne, aflați, încă din data de 16 martie 2020, în prima linie a combaterii și prevenirii efectelor pandemiei medicale, deoarece își expun zilnic sănătatea acestui pericol, prin prisma misiunilor efectuate și a contactului permanent cu diverse categorii de persoane, simptomatice sau asimptomatice.