Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Sute de pompieri și polițiști vor fi detașați pe litoral

Published

on

În cursul zilei de azi, în Piațeta Perla a avut loc trecerea în revistă a efectivelor și tehnicii structurilor Ministerului Afacerilor Interne care vor asigura măsurile de ordine publică și gestionarea situațiilor de urgență pe litoralul românesc în perioada estivală.

La acțiune au participat ministrul Lucian Bode, secretarul de stat Raed Arafat, oficialități locale.

“Anul care a trecut a fost unul atipic şi din acest punct de vedere a solicitat din plin sistemul de siguranţă şi ordine publică şi a fost solicitat să fie de fiecare dată în linia întâi, evident alături de sistemul medical. Deschiderea sezonului estival se face şi în acest an în condiţiile existenţei stării de alertă, cu restricţii de care trebuie să ţinem cont în continuare. Relaxarea nu este încă una totală, chiar dacă de la 1 iulie am intrat într-o nouă etapă pe calendarul relaxării. Măsurile de protecţie sanitară trebuie respectate, iar oamenii trebuie să înţeleagă că există în continuare riscuri”, a afirmat Lucian Bode.

El a a precizat că 400 de poliţişti şi 600 de pompieri vor fi detaşaţi pe litoral.

Advertisement
usr

“Pentru ca turiştii să îşi petreacă vacanţa în linişte şi în siguranţă, am dispus ca, începând cu data de 1 iulie, până pe data de 6 septembrie, 400 de poliţiştii şi 600 de pompieri să fie detaşaţi pe litoral în sprijinul dispozitivului curent. Prin măsurile dispuse suntem preocupaţi atât de asigurarea unui trafic fluent, prin mobilizarea unui număr suplimentar de echipaje care să ofere sprijin conducătorilor auto.”, a spus ministrul MAI.

Ministrul Bode a spus că se vor lua și măsuri speciale pentru limitarea infectărilor cu Covid-19. De asemenea, pe plaje vor fi instalate corturi de prim ajutor și se vor face campanii de informare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions