Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Sute de proiectile au fost descoperite într-o curte! Autospeciala pirotehnică de la ISU Dobrogea e la faţa locului

Published

on

Sute de proiectile au fost descoperite în timpul unor săpături realizate pentru ridicarea unei construcţii în comuna Baia, judeţul Tulcea. Gruparea pirotehnică din cadrul Detaşamentului de pompieri Tulcea a intervenit aseară pentru cercetarea zonei şi ridicarea muniţiei descoperite dar între timp a venit noaptea şi misiunea a fost amânată pentru azi.

Zona a fost delimitată şi pe parcursul nopţii a fost păzită de un echipaj al jandarmeriei. Până la această oră au fost identificate  225 de proiectile de calibrul 75 milimetri şi 2 proiectile de calibrul 125 milimetri. În cursul acestei dimineţi, cercetările au fost reluate. La faţa locului se intervine şi cu un detector de metale, pentru ca membrii grupării pirotehnice să asigure asanarea terenului de întreaga muniţie.

În sprijinul pirotehniştilor tulceni au ajuns şi  doi subofiţeri şi un ofiţer de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa, care s-au deplasat cu autospeciala pirotehnică.

“Vor continua căutările să vadă daca se mai identifică şi altă muniţie. Ulterior vor trece la misiunea de distrugere.“ a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă.

Vom reveni cu informaţii.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions