Sute de proiectile au fost descoperite în timpul unor săpături realizate pentru ridicarea unei construcţii în comuna Baia, judeţul Tulcea. Gruparea pirotehnică din cadrul Detaşamentului de pompieri Tulcea a intervenit aseară pentru cercetarea zonei şi ridicarea muniţiei descoperite dar între timp a venit noaptea şi misiunea a fost amânată pentru azi.
Zona a fost delimitată şi pe parcursul nopţii a fost păzită de un echipaj al jandarmeriei. Până la această oră au fost identificate 225 de proiectile de calibrul 75 milimetri şi 2 proiectile de calibrul 125 milimetri. În cursul acestei dimineţi, cercetările au fost reluate. La faţa locului se intervine şi cu un detector de metale, pentru ca membrii grupării pirotehnice să asigure asanarea terenului de întreaga muniţie.
În sprijinul pirotehniştilor tulceni au ajuns şi doi subofiţeri şi un ofiţer de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dobrogea” al judeţului Constanţa, care s-au deplasat cu autospeciala pirotehnică.
“Vor continua căutările să vadă daca se mai identifică şi altă muniţie. Ulterior vor trece la misiunea de distrugere.“ a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriţă.
Vom reveni cu informaţii.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta