Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Tâlhărie ca-n filme în localitatea Cobadin. Autorii, doi minori, au fost reținuți

Published

on

Astăzi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia au formulat propunere privind luarea măsurii  arestului preventiv faţă de inculpaţii A.E., în vârstă de 16 ani şi A.M., în vârstă de 15 ani, ambii din comuna Cobadin, jud. Constanţa, aflaţi în stare de reţinere, pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie calificată.

Potrivit procurorilor, probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, în noaptea de 24/25 iulie, în intervalul orar 3.30-4.00, cei doi inculpați au pătruns în imobilul situat în comuna Cobadin, strada X, domiciliul persoanelor P. D. şi P.O., unde locuia şi S.N. şi se afla în vizită  și S.T.

La această adresă, inculpaţii au pătruns în camera persoanelor P.D. şi P.O., în vârstă de 71, respectiv 66 de ani, cu grave probleme medicale şi de mobilitate şi, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a acestora, i-au ameninţat că  îi omoară dacă strigă după ajutor şi le-au solicitat să le spună unde ţin banii.

”Persoanele vătămate le-au spus inculpaţilor că nu au bani, motiv pentru care cei doi inculpaţi s-au suit în patul în care aceştia stăteau, peste picioarele lor, şi au început să caute, sub pilotă şi sub saltea.

Negăsind nicio sumă de bani, cei doi inculpaţi s-au deplasat către camera persoanei vătămate S.N., care auzise zgomot şi ieşise să vadă ce s-a întâmplat, iar inculpatul A.E. a lovit-o pe aceasta cu pumnul în zona feţei, provocându-i leziuni evaluate la 1-2 zile îngrijiri medicale. Încercând să îl ajute, persoana vătămată S.T., care se afla în vizită la S.N., s-a ridicat din pat, ocazie cu care inculpaţii l-au lovit cu pumnii, doborându-l la podea, provocându-i leziuni evaluate la 3-4 zile îngrijiri medicale, după care i-au sustras ceasul de la mâna stângă. După acest moment, inculpaţii au luat telefonul mobil aparţinând persoanei vătămate S. N., care se afla în camera sa, pe un scaun, şi au părăsit locuinţa.”, au precizat reprezentanții Compartimentului de Informare din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Foto: Ilustrativ

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions