Conecteaza-te cu noi
palaz

Actual

Tânăr din Mali, depistat la frontiera de la Ostrov. Vezi unde spera să ajungă

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, un cetățean din Republica Mali care a încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei. Persoana în cauză a fost predată autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

În data de 08.01.2020, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov, județul Constanța, au depistat în zona trecerii cu bacul o persoană de sex masculin care se deplasa pe jos, dinspre frontiera cu Bulgaria spre interiorul țării.

Deoarece persoana în cauză nu îşi justifica prezenţa în zonă, aceasta a fost condusă la sediul Sectorului Poliției de Frontieră, pentru cercetări.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că cel în cauză este un cetăţean din Republica Mali, în vârstă de 28 de ani. Acesta a declarat că intenţiona să ajungă într-un stat din vestul Europei.

Advertisement
usr

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

”Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie încheiat între cele două state, bărbatul în cauză fiind predat autorităţilor din ţara vecină, pentru continuarea cercetărilor şi dispunerea măsurilor legale care se impun.”, precizează Compartimentul Purtător de cuvânt.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions