Un tânăr din Năvodari a fost arestat pentru trafic de droguri de risc și efectuarea neautorizată de operațiuni cu substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive. În urma cercetărilor într-un dosar penal, aflat în instrumentarea polițiștilor din cadrul Poliției orașului Năvodari, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, la data de 6 august a.c., a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în orașul Năvodari.
În urma percheziției, polițiștii au descoperit aproximativ 4 kilograme de canabis, 500 de doze cu substanță vegetală susceptibilă de a avea efecte psihoactive, precum și bunuri cu valoare probatorie.
Dosarul a fost preluat de polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, cercetările fiind continuate, sub supravegherea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea neautorizată de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Bărbatul în cauză, de 24 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
La data de 7 august a.c., acesta a fost prezentat instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile